Misiunea programului de studii Finanţe şi Bănci este formarea unor specialişti de înaltă competenţă în domeniul financiar-bancar care să contribuie la funcţionarea organizaţiilor de profil în parametrii impuşi de conectarea economiei naţionale la circuitele economice internaţionale
Programul de licenţă Finanţe şi Bănci este acreditat de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, ARACIS, şi se derulează pe parcursul a 3 ani la forma de învăţământ cu frecvenţă, respectiv învățământ la distanță.
Prin acest program de studii, facultatea noastră oferă studenţilor resursele necesare pentru a deveni buni specialişti îndomeniul financiar-bancar. Aceste resurse se concretizează în:
- resursă umană competentă, profesional şi didactic;
- fond de carte de specialitate incluzând ultimele apariţii în domeniu (în biblioteca facultăţii);
- reţele de calculatoare performante pe care pot fi rulate softuri profesionale de simulare a operaţiunilor cu tranzacţii financiare;
- acces on-line permanent, în campus, prin biblioteca electronică, la bazele de date cu articole şi publicaţii ştiinţifice de specialitate pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe acumulat dar şi pentru cultivarea inclinaţiilor spre cercetare ale studenţilor;
- acces în peste 20 centre de practică pentru completarea şi fixarea cunoştinţelor teoretice;
- cercuri științifice studenţeşti (Cercul de Analiză și Evaluarea Financiară a Organizațiilor și Cercul de Banking) în cadrul cărora se pot aprofunda noţiunile predate în timpul programului de pregătire universitară, se pot dobândi noţiuni noi şi interesante din punct de vedere financiar-bancar şi, de asemenea, pot fi întâlnite personalităţi din lumea afacerilor, modele de succes şi reuşită profesională;
- concursuri studenţeşti pentru identificarea, cultivarea şi dezvoltarea spiritului antreprenorial al studenţilor.
Principalele competenţe dobândite de absolvenţii specializării Finanţe și Bănci se referă la:
- Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, metodelor şi instrumentelor de natură financiară;
- Prelucrarea şi gestionarea informaţiilor financiare;
- Executarea de operaţiuni economico-financiare specifice instituţiilor financiare, bancare, burselor de valori precum şi altor categorii de
- Înţelegerea şi aplicarea deciziilor financiare la toate nivelurile de management al organizaţiilor;
- Implementarea planurilor de trezorerie la nivelul organizaţiilor private si publice;
- Prelucrarea şi interpretarea informaţiilor din situaţiile financiare;
- Utilizarea instrumentarului statistico-matematic;
- Utilizare a echipamentelor informatice în executarea de operaţiuni si tranzacţii economico- financiare specifice organizaţiilor private si publice.
Absolvenţii specializării Finanţe și Bănci ocupa orice loc de muncă in domeniul economic, indiferent că este vorba de companii naţionale sau multinaţionale, instituţii publice, instituții financiare bancare sau nebancare, societăți deasigurări etc., dar au și competențele antreprenoriale necesare pentru inițierea și dezvoltarea propriei afaceri.
Ocupaţii posibile:
|
|