Afacerile şi banii pe care îi pun în mişcare în jurul lor constituie un magnet al atenţiei tuturor, de la oameni obişnuiţi la miliardari, de la patroni de mici întreprinderi la conducătorii giganticelor corporaţii transnaţionale, de la ziare locale la reţele globale de mass-media. Ceea ce desparte succesul de eşec în această lume (şi nu numai) este managementul.
Deşi managementul eficient presupune şi calităţi native sau dobândite în primii ani de viaţă (integritate personală, iniţiativă, intuiţie, energie, asumarea riscurilor, responsabilitate, empatie etc.), managementul profesionist implică un lung (permanent) proces de învăţare.
Înscrierea şi absolvirea programului de studiu „Management” din cadrul facultăţii noastre poate fi primul pas pentru cei care doresc să pornească pe acest drum, furnizând ABC-ul în domenii ca: management strategic, managementul resurselor umane, management financiar, managementul producţiei, managementul aprovizionării, logistică, managementul vânzărilor, negociere şi comunicare etc.
Printr-un curriculum complex, compatibil cu cel al programelor similare din universităţile europene, programul de studiu „Management” creează studentului o bază solidă de cunoştinţe teoretice, dar şi deprinderi practice utile în viaţa profesională a unui economist. În acelaşi timp ne propunem, prin activităţile curriculare, dar şi prin cele extra-curriculare, să formăm sau să dezvoltăm la studenţii noştri soft skills-uri care să le permită să facă pasul la un moment dat în carieră către poziţii de management, să devină nu doar buni manageri ci şi lideri autentici sau să demareze propria afacere.
Managementul înseamnă în primul rând învăţare din experienţa profesională. În aceste condiţii, vom încerca să inoculăm studenţilor ideea că studiile de licenţă sunt doar un început şi pentru a deveni un bun manager, un lider, este nevoie să-şi caute şi să accepte job-uri provocatoare pentru formarea profesională şi dezvoltarea lor personală şi, mai ales, să nu uite să înveţe permanent.
Din această perspectivă, la finele studiilor, absolvenţii vor putea accesa numeroase joburi care vor oferi posibilităţi reale pentru construirea unei cariere de succes: consilier/expert/ inspector/referent/economist in management; specialist îmbunătățire procese; specialist resurse umane; analist planificare strategică; consultant în management; manager de proiect; responsabil achiziţii; manager de produs; supervizor sistem de management al calităţii; responsabil planificare operaţională a producţiei; manager de vânzări zonal; analist sistem informaţional.
În concluzie, dacă vreţi să înţelegeţi mecanismele complexe ale lumii afacerilor, să deveniţi managerii/liderii de mâine ai corporaţiilor ce vor opera pe teritoriul României sau, de ce nu, dincolo de graniţele naţionale, să creaţi şi să conduceţi propria afacere, să coordonaţi activităţi în organizaţii publice şi nonprofit sau să oferiţi consultanţă, programul de studiu „Management” este locul de unde puteţi porni pentru a vă „construi” visul.
Competenţe profesionale
- identificarea, analiza şi gestionarea elementelor care definesc mediul intern şi extern al organizaţiei prin diagnosticare şi analiză SWOT;
- elaborarea şi implementarea de strategii şi politici ale organizaţiei;
- elaborarea şi implementarea sistemului managerial şi a subsistemelor sale (alocare şi realocare de resurse şi activităţi);
- identificarea, selectarea şi utilizarea modalităţilor de previzionare, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare;
- fundamentarea, adoptarea şi implementarea deciziilor pentru organizaţii de mică complexitate (în ansamblu sau pe o componentă);
- utilizarea bazelor de date, informaţii şi cunoştinţe în aplicarea metodelor, tehnicilor şi procedurilor manageriale.
Competenţe transversale (soft skills)
- aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă;
- identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei;
- identificarea oportunităților de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor și tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.