Obiective
Specializarea Analiza și Evaluarea Financiară a Organizațiilor (AEFO) își propune furnizarea unui program de pregătire în domeniul Analizei financiare și Evaluării, astfel încât absolvenții să deprindă cunoștințele necesare pentru caracterizarea stării de sănătate financiară a întreprinderilor, fie în scopul unui autodiagnostic, fie în scopul evaluării.
Programul de master Analiza și Evaluarea Financiară a Organizațiilor beneficiază de recunoaștere din partea Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Astfel absolvenții acestui master pot deveni membri stagiari ANEVAR, pe modulul Evaluări de întreprinderi, după absolvirea testului de competențe organizat de ANEVAR în colaborare cu facultatea.
Perspectivele oferite de specializare
Având în vedere necesitatea și utilitatea analizei financiare în procesul de fundamentare a deciziilor, dar și în accesarea diferitelor surse de finanțare (credite bancare, fonduri europene etc.), specialiștii în acest domeniu pot obține job-uri în:
- Compartimentele financiar-contabil sau de analiză și previziune din orice companie;
- Firmele de consultanță: analist financiar, expert/consultant fonduri europene;
- Firmele de evaluare: Expert evaluator de întreprinderi, Expert evaluator de proprietăți imobiliare, Expert evaluator de bunuri mobile, Expert evaluator de active financiare;
- Instituții financiar-bancare: Consilier financiar-bancar, Expert financiar-Bancar, Inspector general de bancă, Economist bancă, Manager bancă, Analist credite;
- Domeniul bursier: Analist investiții, Consultant plasamente valori mobiliare.
Ocupațiile pe care absolvenții acestei specializări le pot desfășura sunt recunoscute în Clasificația Ocupațiilor din România (COR) 2016 astfel: 241305 Analist financiar; 241210 Evaluator; 241251 Expert evaluator de întreprinderi; 241252 Expert evaluator de propietăți imobiliare; 241253 Expert evaluator de bunuri mobile; 241254 Expert evaluator de active financiare; 241203 Consilier financiar-bancar; 241204 Expert financiar bancar; 241205 Inspector fiannciar bancar; 241223 Inspector general de bancă; 241223 Economist bancă; 241225 Manager bancă; 241241 Analist credite; 241211 Analist investiții; 241213 Consultant plasament valori mobiliare.